Portretul unei femei invizibile

Ascunsă în spatele unor ziduri-cochilii

îţi aud strigătele,

de bucurie, tristeţe sau disperare,

după intensitatea lor

îţi imaginez trăsăturile, cearcănele şi umezeala care te împiedică să desluşeşti exact

locul unde se află clanţa,

urechea unui muzician orb îţi traduce strigătele

atraşi de mirosul lor, se aud noaptea lătrături la ferestrele zidite ale cochiliei tale,

se licitează dreptul de a ţi se face portretul în culori, câştigă un pictor surdo-mut

bate cu pensula în pereţii cochiliei şi recunoaşte după strigătele tale culoarea părului şi lacrimile din ochi,

astrologii îţi prezic momentul naşterii perlei,

o mare casă de modă o va vinde unei femei vizibile,

femeia invizibilă nu există, spuneți, dar nimeni nu a avut curaj s-o nască,

în nopți cu lună plină marinarii aruncă năvoade vrăjiți de cântecul ei,

fiecare femeie se crede o dată-n viață invizibilă și inventează lanțuri în care se prind pescarii pe care nu-i așteaptă

nimeni pe uscat,

femeia invizibilă nu vrea să aibă chip,

se lasă sedusă cîteodată de chipuri efemere oglindite în ferestrele cochiliei

apoi redevine femeia fără chip căreia nimeni nu-i poate reda adevăratul chip,

aceea care- i împrumută chipul nu va mai fi niciodată femeia dinainte.